Bilanțul misiunilor gestionate de pompierii mureșeni cu prilejul minivacanței de Ziua Principatelor Române
Bilanțul misiunilor gestionate de pompierii mureșeni cu prilejul minivacanței de Ziua Principatelor Române
În minivacanța care tocmai s-a încheiat, peste 150 de pompieri mureșeni au fost mobilizați zilnic pentru a răspunde prompt solicitărilor cetățenilor.
Pe parcursul acestor trei zile, salvatorii au gestionat peste 277 de situații de urgență, dintre care echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 266 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, în perioada supusă atenției, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora. În acest sens, echipajele operative au intervenit în urma producerii a 4 incendii, 1 accident rutier, precum și în alte 6 situații de urgență.
Din cele 4 incendii, unul s-a manifestat la un autoturism, iar alte 3 au avut loc la locuințe, afectând anexe, coșuri de fum sau acoperișuri. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Pentru prevenirea evenimentelor care vă pot pune viața în pericol, respectați recomandările noastre, manifestați maximă prudență la utilizarea sobelor și a mijloacelor de încălzire, nu suprasolicitați instalația electrică prin cumularea simultană a aparatelor casnice și nu lăsați copiii nesupravergheați în locuințe.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro sau prin descărcarea gratuită a aplicației pentru mobil DSU, din AppStore sau Google Play.
Vă mulțumim pentru faptul că ați ales să petreceți această minivacanță într-un mod responsabil și vă asigurăm că, pompierii militari rămân mobilizați în continuare, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent Călușeri Alexandra-Maria
Telefon: 0753.119.557