Lucrările de modernizare a sediului Detașamentului de Pompieri Târnăveni, finanțate din fonduri europene, s-au finalizat
Comunicat de presă
“PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Lucrările de modernizare a sediului Detașamentului de Pompieri Târnăveni, finanțate din fonduri europene, s-au finalizat.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, a implementat proiectul “Modernizare în vederea creșterii eficienței energetice a sediului Detașamentului de Pompieri Târnăveni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, nr. PNRR/2022/C5/2/B1, investiție ce a beneficiat de finanțare alocată prin Apelul de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Clădirea în care se află sediul Detașamentului de Pompieri Târnăveni fost edificată în anul 1890 și dată în folosința pompierilor în anul 1950.
Creșterea eficienței energetice a sediului Detașamentului de Pompieri Târnăveni reprezintă o măsură cu beneficii pe termen lung, concretizată într-un consum de energie redus semnificativ, cu un necesar ce poate fi de peste două ori mai mic, contribuind totodată, la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Obiectivul general al investiției a vizat reabilitarea pavilionului administrativ, echiparea cu instalații și echipamente moderne de încălzire și iluminat, inclusiv echipamente care utilizează surse regenerabile de energie, modernizarea spațiilor interioare și dotarea acestora cu echipamente/instalații specifice.
Obicctivele specifice ale acestei investiții au urmărit:
· reducerea consumului de combustibili și implicit a emisiilor de gaze nocive eliberate în atmosferă prin: montarea de corpuri termostatate, termoizolarea conductelor de distribuție pentru instalațiile de încălzire și instalaţii apă curentă menajeră,
· schimbarea instalațiilor de distribuție agent termic de la întreaga clădire;
· montarea unui sistem de producere a energiei electrice folosind panouri fotovoltaice;
· implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie;
· reducerea consumului de energie electrică prin refacerea/înlocuirea instalației electrice existente.
· înlocuirea acoperișului și refacerea fațadei.
Implementarea proiectului s-a realizat cu respectarea principiului “Do No Significant Harm” (DNSH) – (“A nu prejudicia în mod semnificativ”), astfel cum este prevăzut de art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient și verde.
Valoarea totală a Proiectului a fost de 2.486.026,53 lei, valoare integral eligibilă din fondurile Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș a semnat contractul cu ofertantul declarat câștigător – Asocierea S.C. CRIS INSTELECT S.R.L. – S.C. CONSTRUCT INSTAL S.R.L. – S.C. S&T ORTOPROIECT S.R.L. la valoarea de 2.486.026,53 RON, iar în data de 08.01.2023 a fost emis ordinul de începere a lucrării pe amplasamentul obiectivului cuprins în proiect.
Data începerii proiectului: 08.01.2023;
Data finalizării proiectului: 30.09.2024.
Datele de contact ale beneficiarului:
Denumire: Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș;
Adresa: str. Horea nr. 28;
Telefon: 0265/269.661;