Minivacanţa de 1 Mai

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 31  din 1 mai  2025

  

Minivacanţa de 1 Mai constituie un motiv de bucurie şi relaxare pentru cetăţeni care, profitând de acest weekend, vor face excursii, drumeţii sau ieşiri în mijlocul naturii. În aceste condiţii, când pericolul de incendiu este mai ridicat, pompierii urmăresc asigurarea condițiilor de siguranță din punct de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor la unităţile turistice de cazare, o atenţie deosebită acordându-se acelor spații frecventate de turiști din zonele împădurite și din vecinătatea acestora.

          În perioada 1 - 4 mai, ISU Mureș recomandă cetățenilor care aleg să petreacă timpul liber în natură pe parcursul minivacanței de 1 Mai, să respecte următoarele măsuri preventive:

-         faceţi focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic;

-         respectaţi  instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse  de personalul silvic;

-         nu aprindeţi focul în pădure;

-         dacă vreti să faceti  focul în curte, înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale  care se pot aprinde ușor;

-         păstraţi lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată ce s-ar putea aprinde;

-         sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii;

-         nu lăsaţi copiii să se joace cu focul!

 

          ISU Mureș va monitoriza pemanent evoluția dinamicii din teren, la nevoie fiind dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților, de cele peste 75 de mijoace tehnice de intervenție din dotare, încadrate de un efectiv de peste 200 de pompieri și paramedici.

 

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Ne dorim să vă bucurați de această minivacanță, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!

 

Compartiment Informare și Relații Publice

Locotenent Călușeri Alexandra- purtător de cuvânt