Misiunile pompierilor mureșeni în ultimele 24 ore
BULETIN INFORMATIV
Nr. 138 din 23.10.2025
Misiunile pompierilor mureșeni în ultimele 24 ore
Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.
Din data de 22 octombrie a.c., până în dimineața zilei de 23 octombrie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 69 situații de urgență, dintre care:
- 1 intervenție pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și acordare a primului ajutor ca urmare a producerii unui accident rutier;
- 3 alte situații de urgență, reprezentând deblocări de uși și asigurare măsuri de previnire și stimgere a incendiilor la o scurgere de gaze și emanații de monoxid de carbon la o hală de producție;
- 65 misiuni medicale SMURD de acordare a primului ajutor calificat, îngrijire medicală
prespitalicească și transport spre unitățile medicale.
Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:
*Alte intervenții*
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină ieri, în jurul orei 11:00, pe Bulevardul 1848 din municipiul Târgu Mureș, în urma unui apel care semnala un posibil miros de gaze naturale pe casa scării unui bloc de locuințe.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN, precum și o ambulanță SMURD.
De asemenea, un echipaj al companiei de gaz a efectuat măsurători specifice, în urma cărora a fost confirmată prezența gazelor naturale pe casa scării. Ca măsură de siguranță, a fost sistată furnizarea gazelor naturale pe un tronson, până la remedierea defecțiunii.
Douăzeci de apartamente au rămas temporar fără alimentare cu gaze naturale. Pompierii militari au ventilat casa scării, iar evacuarea locatarilor nu a fost necesară.
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduș și Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au fost solicitați să intervină, în jurul orei 19:00, la o hală de producție din orașul Luduș, în urma unei sesizări privind emanarea de monoxid de carbon în interiorul clădirii.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Mureș.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, 15 angajați au fost evacuați preventiv dintr-un total de 18 persoane aflate în incintă.
Un angajat care a acuzat cefalee a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Târnăveni pentru investigații medicale suplimentare.
Echipajele operative au efectuat măsurători de specialitate pentru identificarea sursei de proveniență a monoxidului de carbon, concomitent cu asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe întreaga durată a intervenției.
De asemenea, s-a realizat ventilarea mecanică a halei cu ajutorul a două ventilatoare de mare capacitate, în urma căreia nivelul concentrației de monoxid de carbon a scăzut semnificativ.
În paralel, personalul tehnic al operatorului economic a efectuat manevre pentru încetinirea procesului tehnologic și remedierea defecțiunilor constatate.
Defecțiunea a fost remediată în totalitate, iar emanările de monoxid de carbon au fost oprite.
Intervenția pompierilor militari s-a finalizat în jurul orei 06:00, producția reluându-se în condiții normale.
Din fericire, nu s-au înregistrat alte victime.
*Accidente*
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda au fost solicitați în data de 22 octombrie 2025, în jurul orei 19:40, să intervină la un accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Morăreni, comuna Rușii Munți.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de Lucru Deda, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin și un echipaj medical SAJ.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, rezultând patru victime, dintre care una a fost încarcerată.
Echipajele de intervenție au acționat pentru extracția persoanei încarcerate, acordarea primului ajutor calificat tuturor victimelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la unitatea spitalicească pentru investigații suplimentare.
Totodată, pentru asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor și pentru identificarea potențialelor cauze de incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Mureș au efectuat 19 controale de prevenire la obiectivele din zona de competență.
Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent Călușeri Alexandra-Maria
Telefon: 0753.119.557
