Modificări importante privind folosirea articolelor pirotehnice – în vigoare din 9 august 2025
Modificări importante privind folosirea articolelor pirotehnice – în vigoare din 9 august 2025
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș informează cetățenii și operatorii economici că, începând cu data de 9 august 2025, au intrat în vigoare noile prevederi ale Legii nr. 126/1995 (republicată) privind regimul materiilor explozive.
Aceste modificări aduc reglementări noi privind organizarea jocurilor de artificii la evenimente festive.
Principala noutate:
Și pentru articolele pirotehnice din categoria F2 (artificii de exterior de intensitate medie) este acum obligatorie obținerea acordului: Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș.
Totodată, pentru articolele pirotehnice din categoria F2 și T1, distanțele minime de siguranță prevăzute de lege la art. 34 alin. (2) lit. c) (față de instalații electrice, depozite de combustibili, instalații de gaze) și g) (față de păduri) se reduc la jumătate.
Reamintim că, potrivit art. 34 din Legea nr. 126/1995, folosirea articolelor pirotehnice este interzisă în următoarele situații:
• între orele 24:00 – 6:00, în afara perioadelor autorizate;
• la mai puțin de 50 m de clădiri de locuințe cu până la 4 niveluri și 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
• la mai puțin de 500 m de instalații electrice de înaltă tensiune, depozite de carburanți sau instalații de gaze;
• în spații publice aglomerate, pe drumuri deschise circulației sau alei pietonale;
• la mai puțin de 500 m de păduri;
• în zone cu risc de alunecări de teren, avalane sau căderi de pietre.
Articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2 și P2 pot fi folosite numai de către pirotehnicieni autorizați și numai în scopul pentru care sunt destinate, conform H.G.R. nr. 95/2011.
Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent CĂLUȘERI Alexandra - Purtător de cuvânt
Telefon: 0753/119.557
