SĂPTĂMÂNA PROTECȚIE CIVILE
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 62 din 06 martie 2026
SĂPTĂMÂNA PROTECȚIE CIVILE
În perioada 26 februarie – 4 martie, în cadrul activităților desfășurate cu ocazia zilei de 28 februarie – Ziua Protecției Civile din Romania, informarea și pregătirea cetățenilor din județul Mureș au fost principalele noastre priorități.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, sprijinit de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul județului și cu implicarea activă a voluntarilor din cadrul programului ”Salvator din pasiune”, a desfășurat o amplă campanie de informare, instruire și exerciții practice, menite să pregătească populația cu privire la modul de comportare și răspuns în cazul producerii unor dezastre.
Prin activitățile planificate ne-am dorit să ajungem la toate categoriile de oameni, după cum urmează:
La nivelul tuturor subunităților de intervenție de pe raza județului, am organizat „Ziua Porților Deschise”, ocazie cu care peste 200 de persoane ne-au trecut pragul, din curiozitatea de a cunoaște tehnica și modul de intervenție al personalului operativ.
Activități de informare preventivă în comunitate și lăcașuri de cult
Personal din cadrul: Inspecției de Prevenire, Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Centrul de Formare Formatori și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, a fost prezent în centrele comerciale din Târgu Mureș, ocazie cu care au fost organizate puncte de informare preventivă și ateliere de prim-ajutor. Activitatea din cadrul acestor puncte a fost sprijinită de voluntari din cadrul „Salvator din pasiune” și de instituțiile partenere: Crucea Roșie Mureș și Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Mureș.
Pe timpul acestor activități un număr de aproape 3000 de persoane au fost informate cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor dezastre: cutremur, alunecări de teren, inundații, incendii și alte situații de urgență, iar un număr de aproximativ 600 de persoane a fost instruit cu privire la tehnicile de acordare a primului ajutor.
Am profitat de această ocazie pentru a populariza și campaniile desfășurate la nivel național: „Detector pentru viață” și „Ai sau nu ai”. Totodată tuturor celor care s-au oprit în cadrul punctelor li s-au promovat sursele oficiale de informare: platforma fiipregătit.ro și aplicația DSU, surse de unde populația poate afla regulile de comportare în cazul producerii unor dezastre/calamități.
În prima zi a lunii martie, colegii noștri în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență au desfășurat activități de informare publică la 48 unități de cult, din județul Mureș, ocazie cu care au fost distribuite un număr de aproximativ 2600 materiale de informare preventivă.
Pregătirea elevilor și cadrelor didactice. Educația începe din școală! Între 2 și 4 martie, am pus accent pe activități de informare și exerciții practice, în unitățile de învățământ:
· Personalul inspectoratului a coordonat exerciții, abordând riscul producerii unui seism sau a unui incendiu, pentru aproximativ 1.450 de persoane (elevi și cadre didactice).
· Serviciile Voluntare (SVSU) au avut o implicare masivă, realizând 32 de exerciții în școli, unde au fost instruiți peste 3.800 de participanți (dintre care 3.367 sunt copii).
Mobilizarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care funcționează în subordinea consiliilor locale. Personalul din cadrul acestor servicii au demonstrat o forță remarcabilă în teritoriu, desfășurând simultan activități în mediul rural și urban, peste 2.100 de persoane au fost instruite și au primit materiale informative la nivel local.
În data de 02.03.2026, în curtea inspectoratului s-a desfășurat și Ceremonialul Militar de aniversare a Zilei Protecției Civile, în cadrul căruia 6 dintre colegii noștri au fost avansați în gradul următor, înainte de termen și ocazie cu care 10 voluntari, parte a programului „Salvator din pasiune”, au fost recompensați cu diplome și distincții pentru întreaga activitate.
Obiectivul nostru, pe toată durata desfășurării activităților, a fost să asigurăm creșterea nivelului de reziliență a populației, prin aducerea la cunoștință a tipurilor de riscuri, a măsurilor preventive și de prim ajutor, respectiv a comportamentului adecvat înainte și pe timpul producerii situațiilor de urgență.
Pe viitor sperăm că tot mai mulți cetățeni vor fi curioși să participe în cadrul activităților desfășurate de noi.
O populație informată este o populație bine pregătită!
Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent Călușeri Alexandra-Maria
Telefon: 0753119557
