Accident rutier pe DN E578, în localitatea Lunca
Nr. 128 din 16 octombrie 2025
În cursul zilei de joi, 16 octombrie 2025, în jurul orei 13:30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe Drumul Național E578, în localitatea Lunca. În eveniment au fost implicate două autocamioane, unul dintre acestea ieșind în afara părții carosabile. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de intervenție din cadrul ISU Mureș, precum și un echipaj medical SAJ.
La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că nu sunt persoane încarcerate. Totuși, ambele vehicule implicate prezentau scurgeri de combustibil, iar pompierii au acționat prompt pentru eliminarea riscului de izbucnire a unui incendiu, aplicând măsurile specifice de siguranță.
Cei doi conducători auto au fost evaluați medical la fața locului și au fost încadrați cu cod galben. Aceștia au fost transportați la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Reghin, pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent Călușeri Alexandra - purtător de cuvânt
Telefon: 0753.119.557