Intervenție în desfășurare, pentru stingerea incendiului din Luduș

Știre de presă

Nr. 91 din 26 martie 2026

 

Intervenție în desfășurare pentru stingerea incendiului din Luduș

 

De peste 48 de ore, pompierii militari intervin continuu pentru lichidarea incendiului de deșeuri, din orașul Luduș, strada Ioan Theodor Olteanu.

Incendiul a fost semnalat în data de 24 martie 2025, la ora 12:37. Echipajul din cadrul Punctului de Lucru Luduș, ajuns la locul intervenției, a constatat că incendiul se manifesta la deșeuri menajere pe o suprafață de aproximativ 30 de ari, fiind afectate circa 4 tone de deșeuri de diferite tipuri.

Arderea se producea cu flacără deschisă și degajări mari de fum.

Pe fondul intensificării vântului, focul s-a extins și la vegetația uscată din proximitate, fiind afectată o suprafață de aproximativ 400 mp.

În primele ore de la izbucnire, cantitățile mari de fum au determinat transmiterea a 4 mesaje RO-Alert pentru informarea populației, despre eveniment.

Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate forțe și mijloace suplimentare:

o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Târnăveni;

o cisternă de la Secția de Pompieri Sărmașu;

o cisternă din cadrul SVSU Luduș;

o cisternă și două buldoexcavatoare puse la dispoziție de Primăria orașului Luduș.

Pentru asigurarea continuității intervenției, cadrele militare sunt schimbate la fiecare 10-12 ore.

Situația actuală: În acest moment, incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă continuă să ardă mocnit în profunzime, cu degajări reduse de fum.

Forțe de intervenție active:

o autospecială de stingere cu apă și spumă – Detașamentul Târnăveni;

o autospecială de stingere cu apă și spumă – Punctul de Lucru Luduș;

o cisternă – Secția de Pompieri Sărmașu;

o cisternă – SVSU Luduș;

două buldoexcavatoare – Primăria Luduș.

Intervenția va continua în regim permanent până la lichidarea completă a incendiului și eliminarea oricăror degajări de fum.

 

Compartiment Informare și Relații Publice

Locotenent Dan Petru-Daniel - Purtător de cuvânt

Telefon: 0753/119.557